Man's best friend

Cel mai bun prieten al omului este o instalație multi-media care își propune să împingă privitorul spre o experiență imersivă în drama câinilor care își pierd viața pe marginile drumurilor și șoselelor românești, funcționând tot odată ca o parabolă pentru impactul omului contemporan asupra mediului, clivajul din ce în ce mai adânc dintre cei care compun marginalul societății și populația urbană, economic dezvoltată.

Întregul proiect va avea o formă aparent narativă, propunând un arc care să ajute privitorul să înțeleagă și empatizeze cu reprezentarea. Elementul video al instalației constă într-o filmare, din unghiul subiectiv al pasagerilor, depictând parcurgerea unei distanțe de câțiva kilometri pe diferite șosele din România. Elementul sonor va fi cel al unui habitaclu de mașină, liniștit și plăcut, protejat/insulat de mediul exterior. Segmentul video se va termina cu o oprire bruscă a mașinii cauzată de un obstacol neprevăzut, după  reluându-se cu aceeași structură și compoziție dar în altă locație. Oprirea bruscă este marcată și sonor cu un montaj de sunete precum scârțâitul roților, intrarea în funcțiune a ABS-ului. 

    Elementul central al proiectului constă într-o serie de fotografii. Propun prezentarea realitatății crunte, și pe deplin ignorată a masacrului de pe marginile drumurilor naționale, județene și europene românești - carcase de câini, troițe uitate și năpădite de vegetație.  Mediul fotografic este unul static, fotografia invitând la contemplare, propune recalibrarea convenției cauză efect spre meditație. Atunci când mintea rațională a omului este angajată de scene și secvențe construite pe principiile coincidenței, detaliului și liniștii, relația privitorului cu narativul reprezentat devine una de meditare, în care privitorul începe să aibă noi experiențe legate de reprezentare, chiar să fie angajt în mod personal, emoțional și sentimental cu reprezentarea. Astfel cadavrele vor fi fotografiate lateral, folosind o distanță focală largă, având câinele cadrat în partea de jos și  șoseaua cu mașini în planul secund. Perspectiva este similară cu cea a unui patruped, unghiul aparatului foto fiind aproape de sol și departe de scena fotografiată.  Voi aborda și o unghiulație plonjată, similară tehnicii fotografice folosite de procurori și detectivi pentru a analiza locul unei crime. Cele două perspective fotografice vor fi montate alăturat în spațiul expoziției. 

    Ultimul element fotografic constă în fotografii cu troițele clădite pe marginea drumurilor pentru cei care au suferit accidente în acele locuri. Aceste accidente sunt și ele produsul tragic al ignoranței și neglijenței, marcate de familiile îndurerate de aceste tragedii, singura diferență este lipsa totală a unei memorii a animalelor ucise pe caldarâm.

    Elementul narativ al expoziției este construit pe structura Zen, folosită de regizorul japonez Yasujiro Ozu: normalitate - dispariția normalității/transcedental. În acest tip de narativ nimic nu trebuie să se schimbe dramatic vizual, schimbarea are loc la nivelul privitorului, fiind o consecință a experienței contemplării reprezentării. 

    Expoziția fotografică va fi însoțită de un suport sonor, zgomotul mașinilor în trafic. Puterea și violența sunetului este completarea audio a fotografiilor, ajutând transpunerea privitorului în mediul marginii șoselei. Pe parcursul procesului de fotografiere am fost și eu expus la realitatea marginii de drum, sunetul asurzitor al mașinilor rulând cu viteză este un factor amețitor. Combinația vântului puternic și a acesui vuiet continuu mi-au generat un vertij puternic, o stare de discomfort și panică. Am asociat această stare cu dezorientarea animalelor care se apropie de stradă și debusolarea lor atunci când sunt în fața pericolului. Astfel întreaga instalație foto va avea ca fundal o pistă audio redând sunetele înregistrate lângă șosele. Cred că e foarte important să avem această linie sonoră pentru a intra în narativul dur al fotografiilor, pentru a ne identifica cu drama care se petrece.